Mă numesc Dani și aveam 23 de ani, când am scris povestea asta. Stau într-un scaun cu rotile și mă regăsesc în aceste versuri:
„Am trecut pe lângă moarte, Am sfidat-o zi și noapte, Am făcut 8 din șapte”
Aceste versuri Mă duc cu gândul la naștere.
Când m-am născut un medic a prezis: „dacă va trece de ziua a treia a șaptea și a unsprezecea, va trăi, dacă nu…..
„Am cunoscut cu adevărat răutatea, Mii de măști să ascundă una alta, fețe, fețe”
În viața mea, de când m-am născut și până în prezent am văzut multe fețe.
Unele bune, altele rele. Fețe cu măști.
Nu mă refer la măștile pe care le purtăm acum ci la cele sufleteşti, pe care unii le-au purtat fără să fie obligați în vreun fel și le poartă. Și nu sunt puțini.
Răutatea s-a făcut simțită de când m-am născut. M-am născut la şapte luni.
Medicii nu au avut grijă cum trebuie de mama mea înainte de naștere.
La naştere am avut 1,7000 gr şi am stat o lună în Maternitate până am ajuns la 2,500 gr. Totul era ok, analizele au ieşit bune , CT cranian bun, mîine plecaţi acasă.
Ghinion…….cu o zi înainte de a pleca acasă din Maternitate, o asistentă prea grabită, din neatenție m-a înecat cu lapte.
Am făcut stop respirator şi mi-au aspirat plamânii. Stopul respirator s-a repetat încă de două ori. Am mai stat două săptămâni în maternitate ca să fiu monitorizat.
De atunci nimic nu a mai fost la fel. Viitorul a fost scris.
Cu toate astea am sfidat moartea și trăiesc opt din șapte în continuare.
Începând de la medici la asistente, rude, prieteni, cunoștințe toşi au dat verdictul NU ARE ŞANSE. Am ajuns într-un scaun cu rotile cu diagnosticul Tetrapareză spastică.
Când fără șanse, am oprit totu-n loc, Şi am făcut, cum am făcut, paradis din foc”
Dumnezeu a avut grijă și are!
De la șase ani mi-a dat prieteni buni într-un în loc foarte special care se numește Hospice.
Acolo am trăit și am învățat de toate cu bune și cu rele. Toți oamenii întâlniți în acest paradis, au fost speciali.
Dar la un moment dat, când am avut nevoie, a apărut un om și mai special.
De la el am învățat unitatea, să împart cu alții, să-i ajut pe alții.
Am râs am plâns jucând teatru la propriu și la figurat, trăind zeci de experiențe reale pe care le voi ține minte toată viața.
El m-a făcut să visez dar și să cred că visul poate deveni realitate, iar versurile care urmează parafrazează ceea ce am zis:
„Flacăra din mine arde, Ea mă m-pinge mai departe,Mă hrănesc mereu cu fapte, arde 8 zile din 7
Locomotivă vie pe viață dedicat, Activat sunt focusat, ca un lup înfometat”
Nu mă voi lăsa până când nu îmi voi îndeplini visul. Sunt ca o locomotivă vie gata de o cursă lungă. Pentr asta am înființat împreună cu mama mea și câțiva prieteni o asociație.
M-am activat şi m-am focusat pentru a face posibil ca visul să devină realitate.
Sunt ca un lup înfometat după activitate: școală, formare profesională, hobby-uri (teatru, muzică, film, radio).
„Torn asfalt, beton și acum pun presiune,Tot cu laserul pe ei, soldat în misiune.
Ca să fac tot ce mi-am propus trebuie să pun presiune pentru a elimina toate țintele inamice (barierele) care stau în calea mea.
„Câteodată somnul e un lux, Atunci vezi cine-i piatră, cine-i flux
Când întunericul te vrea distrus, Un plus e, că multe adevăruri se arată după apus.
Deodată a apărut întunericul, și multe din lucrurile pe care le trăiam, s-au dărâmat ca un castel din cărți de joc. S-au spulberat pur şi simplu. Tot ceea ce am muncit s-a risipit.
Visul de a mă înscrie la Liceu, trupa de teatru, întâlnirile cu prietenii, etc.
A apărut întunericul și a pus stăpânire pe tot și a desființa tot ce era frumos și dădea un sens vieții.
A călcat totul în picioare fără să îi peste de nimeni și de nimic.
Acum am realizat că prietenii care au rămas, chiar și cei care s-au stins sunt pietre.
Fac parte din viața mea și le mulțumesc.
Alții au fost doar flux, au venit au luat ce au vrut și sau retras.
Acum în lumina apusului văd câteva adevăruri, oamenii poartă şi măști sufletești.
Unele lucruri aparțin trecutului și acolo trebuie să rămână.
Există un viitor, un nou început, o nouă șansă.
„Multe fețe rânjesc când îți e mai greu,
Dar încă din liceu regizam la filmul meu, (apropo mi-ar fi plăcut să fiu și regizor)
Filmul meu, familia, muzica, Mă țin deasupra” (și-aș mai zice Dumnezeu. n.a.)
Când povestesc oamenilor despre ceea ce îmi doresc să fac, rânjesc la propriu. Unii mă întreabă și cum vei reuși să faci asta?
Tu nu te îmbraci singur, nu mănânci singur, nu mergi singur, nu faci nimic singur.
Cum să faci aceste lucruri? Nu vei reuși!
Şi din nou apare un vers anterior:
„Activat sunt focusat , Ca un lup înfometat”
Voi reuși pentru că eu am regizat deja propriul meu film. Am familia aproape, iar muzica mă inspiră, mă eliberează și mă ține deasupra.
Iar acum în final punctul culminant al piesei și ceea ce vreau să vă transmit reiese din versul următor:
„Lumea zice, zice multe, Dau mai tare muzica în căști,
Am traseul clar în minte și trec printre miile de măști, De la zero, doar cu o viață,
Pas cu pas merg și atunci când toate, toate dor,
Dacă și tu simți ca mine ne vedem la nivelul următor”
Nivelul următor este susținerea mea. Pentru a-mi urma drumul în viaţă şi visele eu si mama ne-am propus următoarele activităţi în anul 2021:
1.Să reuşesc să înființez o trupa de teatru (pentru asta avem nevoie de un microbuz adaptat în care să intre două carucioare în spate, şi încă 7 locuri cu tot cu şofer)
2.Să înfiinţez un studio de radio fiind inspirat de cei mai tari prezentatori de radio, Morar şi Buzdugan ( pentru asta avem nevoie de mixer profesional pentru sunet şi muzică, microfoane pentru radio, căşti, burete antifonic, amplifcator sunet, laptop. Poate are cineva un astfel de echipament şi nu îl mai foloseşte)
Dacă și voi simțiți împreună cu mine, vă rog să faceți o donație în contul Asociației pentru persoane cu dizabilităţi, Daniel Antonesi, sub aceasta denumire ne găsiţi şi pe Facebook.
Ne puteţi ajuta şi dacă daţi like paginii.
Aveti posibilitatea de a schimba viaţa unor tineri cu dizabilităţi şi de a contribuii la realizarea unui vis, donând în contul Asociaţiei „Daniel Antonesi”, RO23RNCB0058168783260001.
FIȚI BUNI
A fost o vreme când era frumos și soare.
Nu vorbesc despre copilărie pentru cĂ atunci era mereu frumos și soare. Vorbesc despre adolescență.
În periaoada aia aveam mulți prieteni. Bine, doar unul a fost prieten și atât. Dar când ești adolescent crezi că toți cei din grupul tău îți sunt prieteni.
Făceam multe împreună. Ieseam în oraș, la film, mâncam, sărbatoream zile de naștere, mergeam la Mare, făceam piese de teatru, în care mai apoi jucam. Am participat împreună la spectacole, am fost și la un concurs unde am câștigat Premiul juriului.
Viața era frumoasă și era soare. Până într-o zi când omul care ne-a unit și ne-a ajutat să vedem viața dintr-o altă perspectivă a plecat.
A urmat haosul. La început am încercat să ducem mai departe ceea ce aveam, însă nu a funcționat.
Curând am fost despărțiți în două. Atunci am început să înțeleg că trebuie să mă retrag și să mă reorganizez.
Așa că o perioadă am continuat să mă întâlnesc cu doi, trei prieteni mai apropiați și să îmi spun că viața poate fi din nou frumoasă, dar….
Ascultați ce spune aceasta piesă pe care am descoperit-o în timp ce-L ascultam pe Mihai Morar la Radio.Eu am văzut-o ca pe o pildă din care putem învața.
Piesa se numește ”Mai bun” și vă las pe voi să o descoperiți, după versurile pe care le folosesc aici sau, o găsiți postată pe pagina mea de la asociație.
Am simțit că trebuie neapărat să o ascult pentru că era despre viața mea.
Primele versuri zic așa:
”La nevoie se cunoaște prietenu, Să vedem dacă-i acolo când e greu sau dacă nu„
Din prima mi-am dat seama că nu e așa, că eu eram cu ei la greu, dar ei cu mine nu. Cănd mie mi-a fost greu, s-au dat la fund. Apoi m-au ironizat, au râs de mine și continuă să râdă.
Ei cred că eu nu știu, dar am aflat.
Să vedem ce spune melodia în continuare:
„Căci când e soare, e plin de păsări răpitoare, ce vor să ciupească câte un pic, si-apoi să zboare (despre asta a fost vorba până acum).
”La greu văd cine e prietenu meu, Dac-am am fost prieten pe bune, s-au am fost doar un trofeu”
”Unii stau pe lângă mine când ar vrea în locul meu, Până la prima problemă, până la ultimul leu„
Acum e acum. A venit momentul să mă gândesc serios la cine e prietenul meu și cine nu. S-au am vreun prieten? E bună și întrebarea asta.
Am început să-mi fac planuri de viitor. M-am gândit că ar fi bine să devin independent. Să termin Liceul și să încep o Facultate. Însă pentru asta trebuia să mă mut în oraș.
Așa că mi-am căutat locuință și am găsit. Am găsit și cu cine să stau ca să împărțim cheltuielile cu chiria și întreținerea.
Însă nu e chiar așa cum mi-am imaginat. Adică eu ii vedeam prieteni pe toți aceia cu care eram în aceeași gașcă și ne știam de ceva timp. Curând am realizat că nu e ceea ce pare.
Să citim mai departe ce mai zice cântecul:
”Mereu am familia ca un stâlp, dar știu că-i trag după mine dacă e să-mi iau avânt.
Vreau să fac un sac de bani , Să fie bine pe cuvânt, Dar sufletul meu să știți n-are preț și nu îl vând.”
În clipele grele am familia lângă mine și chiar dacă locuiesc în altă parte ai mei mă ajută. Am visat mereu să ajung cineva, nu neapărat pentru bani.
Încă mă străduiesc să ajung acolo, dar, din păcate viața are suficiente obstacole care mă împiedică.
Oricum eu nu m-am dat și nu mă dau bătut niciodată.
Mă doare că unii din prietenii mei m-au vândut pe nimic, chiar dacă nu eram de vânzare.
Ei au zis că i-am trădat doar pentru că eu doresc să fac mai mult.
Dar să vedem ce mai zice cântecul și ce va mai urma, fiți atenți:
”Unii îmbătrânesc frumos ca un volum de poezie, Cel citești în zile grele să-ți facă coregrafie”
Mereu îmi amintesc de Andrei, prietenul meu bun, el este volumul meu de poezie. Mereu mă gândesc și vorbesc cu el despre cum ar fi bine să fac. El mereu răspunde de acolo din cer.
”Unii devin muzeu, alții enciclopedie”
Despre ei nu sunt multe de spus deocamdată. Unii adună multe amintirii la care doar poți privii dar nu prea ai ce face cu ele, alții adună multe cunoștințe, poate prea multe , apoi nu mai știu ce să facă cu ele. Cam atât despre ei.
”Dar eu devin cu timpul, ca vinul ce-mi place mie , mai bun. Mai bun cu sora și cu fratele, cu neam-u de peste drum, cu muntii și cu apele, nu le întoarce spatele, cu prietenii prin faptele care te fac mai bun”
Asta este important, ce devii în timp după ce trăiești aceste experiențe, prin care trec și voi trece în continuare. Important este să devin ”Mai bun” cu cei de lângă mine și cu tot ce mă înconjoară.
Ca învățătura să fie completă trebuie să citești versurile s-au să asculți cântecul până la capăt. E foarte tare la fel cum va fi și viața mea.
Fiți oameni buni cu voi și cu cei din jurul vostru!